Bucate inspirate

Găsești mai jos câteva sugestii de servire a preparatelor noastre și rețete simple, ultra-rapide și foarte gustoase. Pentru mai multe idei și rețete, intră pe bucateinspirate.ro.

 

Tartine și sandviciuri cu pateu

Tartinele sau sandviciurile cu pateu clasic de pui sau de porc devin mai savuroase și mai apetisante dacă le adaugi deasupra câțiva stropi de maioneză cu ou, ketchup dulce sau ketchup picant. Le poți orna apoi cu felii subțiri de castraveți în oțet și/ sau câteva frunze de mărar, pătrunjel sau busuioc.

 

Rețetă de platou cu tartine asortate pentru ocazii festive

Poți crea rapid un platou de tartine asortate delicioase, de mare efect pentru o masă festivă, alegând diverse variante de paté de pește, paté clasic sau pateuri vegetale. Pentru decorare, pe tartinele cu pește poți pune un sfert de felie de lămâie sau 2-3 frunze de pătrunjel, iar pe celelalte, câțiva stropi de sos de maioneză sau ketchup, rondele de roșii sau de ardei grass au felii de castraveți în oțet. Poți adăuga și mini-tartine cu zacuscă. Vei obține astfel un platou cu aperitive asortate, pe placul tuturor oaspeților, fie ei vegetarieni sau nu. Petrecere frumoasă!

 

Rețetă de platou asortat cu aperitive de post gustoase și rapide

Pentru meniul vegetarian sau zilele de post, poți prepara un fel de salată de beuf sau salată à la russe de post, cu aceleași ingrediente ca în varianta clasică, dar fără carne și cu maioneză vegetală în locul celei cu ou. La ambele îți recomandăm mazărea conservată Mandy, gustoasă și fină. Alt aperitiv vegetarian rapid și delicios sunt ciupercile cu maioneză vegetală și usturoi, pe care le poți prepara folosind ciuperci tăiate conservate, tot de la Mandy. Pentru tartine, pune pe pâine pateul vegetal preferat, așterne un strat de maioneză vegetală și câteva felii de castraveți în oțet sau un pic de ketchup dulce sau ketchup picant.

 

Rețetă de ciuperci cu maioneză și usturoi, gata în 5 minute

Un aperitiv delicios și rapid, de post sau de frupt: ciuperci cu maioneză și usturoi. Desfă conserva de ciuperci și scurge bine zeama. Pisează 2-3 căței de usturoi (sau mai mulți, după gust) și amestecă-i cu 1-2 linguri de maioneză de post sau de maioneză cu ou, după preferințe. Pune sosul astfel rezultat peste ciuperci, amestecă bine și gustă. Poți adăuga legume deshidratate (bază pentru mâncăruri), piper sau ce condimente dorești. Va fi foarte gustos!

 

Rețetă de mazăre soté: mâncare de post sau garnitură delicioasă ultra-rapidă

Mazăre soté: desfă cutia de mazăre conservată marca Mandy și scurge zeama. Pentru aragaz: pune într-o crăticioară o bucățică de unt sau de margarină, adaugă boabele de mazăre și mărar proaspăt tocat sau mărar uscat. Pune capacul și lasă pe foc cca. 5 minute. Pentru cuptorul cu microunde: pune mazărea într-un vas termorezistent cu untul sau margarina și mărarul, acoperă cu folie de plastic găurită în câteva locuri cu o scobitoare, apoi pune la microunde la 500W timp de 3 minute. Obții o mâncare savuroasă în sine sau o garnitură delicioasă pentru crenvurști vegetarieni, frigănele, șnițele sau ce vrei tu.

 

Rețetă de mâncare de fasole (iahnie) ușor și rapid de preparat

Pentru o mâncare de fasole (iahnie) rapidă, delicioasă și ușor de preparat, călește 1-2 cepe tocate fin, stinge-le cu 1-2 linguri de pastă de roșii diluate în apă rece, adaugă o bucățică de foaie de dafin și câteva boabe de piper, puțin mărar tocat (proaspăt sau din plic), amestecă și apoi pune boabele de fasole din conservă scurse. Lasă la foc mic câteva minute, cât să se pătrundă aromele. Dacă nu postești, adaugă bacon, cârnați sau carne rumenite.

 

Rețetă simplă și rapidă de pui cu roșii și usturoi (ostropel)

Pentru 4 porții de ostropel, poți folosi 4 pulpe de pui proaspete sau carnea fiartă și dezosată rămasă de la prepararea supei de pui. Dacă folosești pulpe proaspete, prăjește-le în ulei într-o cratiță încăpătoare, apoi scoate-le deoparte într-o farfurie acoperită. Completează uleiul din cratiță și pune la călit o ceapă tocată și usturoi tăiat mărunt. Când s-au rumenit, stinge cu roșiile decojite în bulion de la Mandy și adaugă carnea fiartă sau pulpele prăjite de pui. Lasă acoperit la foc mic până se pătrunde carnea pulpelor (dacă folosești carne fiartă trebuie doar să aștepți să clocotească). Adaugă usturoi tocat, mai lasă 5 minute pe foc, apoi presară pătrunjel verde. Se servește cald.

 

Rețetă de pizza ultra-rapidă

Cumpără blat de pizza congelat. Desfă cutia de pastă de tomate marca Mandy și varsă-i conținutul într-o cană. Adaugă puțin ulei, o lingură de apă, oregano și busuioc de la plic. Amestecă bine. Poți adăuga boia de ardei iute, piper sau usturoi granulat. Încinge cuptorul și pregătește ingredientele: salam, șuncă, ciuperci felii din conservă scurse bine, rondele de ardei gras, brânză, cașcaval, ton, porumb, felii de cârnați, bucățele de carne rămase de la friptură sau ce vrei tu. Unge blatul așezat într-o tavă termorezistentă cu o parte din sosul preparat, care trebuie să aibă consistența smântânii (dacă este prea fluid, va înmuia preparatul). Pune ingredientele deasupra blatului de pizza cu sos și bagă tava la cuptor. Când e gata, servește pizza fierbinte, cu restul de sos la îndemâna comesenilor. E delicioasă!

 

Rețetă de paste cu ciuperci, roșii și busuioc

Cumpără ce paste făinoase preferi, ideal spaghete, melcișori sau paste scurte, tubulare, care rețin mai bine sosul. Dacă ții post sau ești vegetarian, alege paste fără ou. Fierbe-le conform instrucțiunilor de pe ambalaj, clătește-le rapid sub jet de apă rece și lasă-le la scurs. Desfă borcanul de pastă de roșii marca Mandy și pune câteva linguri de conținut într-o cană. Diluează cu puțină apă, adaugă un vârf de linguriță de zahăr, amestecă bine. Toacă mărunt o ceapă sau câțiva căței de usturoi și pune la călit într-o cratiță cu puțin ulei. Când s-a rumenit, stinge cu sosul de roșii, adaugă busuioc, piper și ciuperci conservate felii, scurse de zeama din cutie. Lasă descoperit la foc mic timp de 10-15 minute, după care toarnă sosul peste paste, amestecă și servește.

 

Rețetă de tocăniță de ciuperci ultra-rapidă, de post sau de frupt

Toacă mărunt 2 cepe și 5-6 căței de usturoi și rumenește într-o cratiță cu puțin ulei, adaugă ciuperci conservate felii din 2 cutii de conserve marca Mandy, scurse de zeamă. Când încep să sfârâie, stinge cu pulpă de roșii și o lingură de apă sau de supă. Adaugă sare, piper, cimbru sau mirodenii după gust, iar la final pătrunjel tocat. Dacă nu ții post, poți adăuga carne fiartă și dezosată rămasă de la supă sau resturi de la friptură. Poți găti și cu carne proaspătă de pui, vită sau porc, pe care o porționezi și o rumenești în prealabil, apoi o pui să fiarbă în sos, alături de ciuperci.

 

Rețetă ultra-rapidă de prăjitură cu foi de napolitane și gem de caise

Cumpără foi de napolitane și gem de caise marca Mandy. Unge o foaie cu un strat generos de gem, apoi acoper-o cu altă foaie. Presează ușor pe toată suprafața ca să se lipească bine, apoi taie pătrate înainte de a servi. Rețeta este delicioasă cu orice fel de gem din fructe Mandy.

 

Rețetă de clătite cu gem, gata în 5 minute

Desert delicios în numai 5 minute! În drum spre casă, oprește-te la magazin și cumpără varianta preferată de gem de fructe Mandy și un pachet cu clătite gata preparate. Acasă nu mai trebuie decât să le ungi din belșug cu gem, să le rulezi frumos și, dacă mai ai un pic de răbdare, să le pui timp de 3 minute la cuptorul cu microunde sau 5 minute la cuptorul aragazului. Clătitele cu gem sunt foarte gustoase și reci, dar când sunt calde și gemul de fructe Mandy își emană toate aromele, sunt un adevărat deliciu.

 

Rețetă ultra-rapidă de desert cu biscuiți, gem de prune și nuci

Cumpără ce biscuiți îți plac, cu unt dacă nu e post sau fără unt în timpul postului. Mai ai nevoie de un borcan cu gem de prune marca Mandy și o cană cu miez de nucă mărunțit (dar nu pisat). Pentru o aromă mai intensă, poți rumeni puțin miezul de nucă la cuptor, într-o crăticioară pe aragaz (fără ulei) sau la cuptorul cu microunde. Dacă te grăbești, poți sări peste această operațiune. Unge câțiva biscuiți cu gem de prune, presară nucă din belșug și acoperă-i cu alți biscuiți unși cu gem, alcătuind un fel de sandvici. Dacă dorești, poți pune și deasupra puțin gem, peste care poți presăra doar un pic de scorțișoară măcinată. Gata!

 

Rețetă ultra-rapidă de gogoși cu gem de căpșuni

Cumpără gogoși gata făcute (din cele de forma unui colăcel) și un borcan de gem de căpșuni marca Mandy. Taie în două gogoșile pe orizontală, unge una dintre jumătăți cu gem de căpșuni, de cireșe, de caise, de prune sau de vișine, pune-i deasupra cealaltă bucată de gogoașă și gata! Pentru o aromă mai intensă, pune gogoașa umplută cu gem la cuptorul cu microunde timp de 1 minut.

 

Rețetă ultra-rapidă de cornet cu înghețată de vanilie și gem de cireșe

Ai nevoie de: cornete de înghețată (goale), o casoletă cu înghețată de vanilie și un borcan de gem de cireșe marca Mandy. Lasă casoleta de înghețată descoperită în bucătărie, ca să se înmoaie puțin, timp în care unge cu grijă interiorul cornetelor cu gem de cireșe, cât mai uniform. Apoi umple cornetele cu înghețată de vanilie și pune-le la congelator, înfășurate în folie alimentară, până în momentul servirii. Asocierea gemului de cireșe cu înghețata de vanilie este delicioasă, iar ungerea cornetului cu gem îl va face să nu se înmoaie prea repede în timpul consumării.

 

Rețetă rapidă și simplă de frigănele cu gem de vișine

Taie câteva felii mai groase de pâine albă și lasă-le descoperite cca 8 ore, să se usuce puțin. Pune lapte dulce într-o farfurie adâncă, iar în alta bate bine 2 ouă. Înmoaie feliile de pâine în lapte, trece-le prin ou bătut, apoi rumenește-le în tigaie cu puțin ulei pe ambele părți. Unge-le cât sunt calde cu gem de vișine marca Mandy și ai obținut un desert delicios! Rețeta iese la fel de bine și cu gem de căpșuni, de prune, de caise sau de cireșe.